Cu ochii la Manastirea Mera…cu gandul la Cantemiri…

- On ianuarie 19th, 2015
- By Pensiunea Tara
- Tags No Tags
Nu putem vorbi de Manastirea Mera, aflata pe malul Milcovului, fara a vorbi despre familia Cantemirestilor si, in cadrul ei, de cel mai reprezentativ dintre membrii acestei familii: Dimitrie Cantemir
Dimitrie Cantemir(1673-1723) este scriitor, istoric, om de stiinta, domnitor, o personalitate enciclopedica din secolul al XVIII-lea, reprezentant de seama al umanismului romanesc.
S-a nascut la 26 octombrie 1673 in familia razesului Constantin Cantemir, care, de la slujba de ispravnic de codru, a ajuns pe tronul Moldovei (1685-1693), fiind fratele lui Antioh Cantemir, de asemenea domn al Moldovei intre 1695-1700 si 1705 si 1707.
Dimitrie Cantemir urmeaza traditia familiei, fiind domn al Moldovei in doua randuri: dupa moartea tatalui sau, in martie-aprilie 1693, neconfirmat de turci, ales de catre boieri, si incepand cu 18 noiembrie 1710, in ajunul razboiului ruso-turc, spre a apara ca un vasal credincios al portii hotarele de miazanoapte ale Imperiului de un eventual atac al lui Petru cel Mare, insa, dornic de a elibera tara de sub stapanire otomana, s-a aliat cu tarul Rusiei, incheind in aprilie 1711 un tratat cu Petru I. Acesta sufera o infrangere la 11 iunie 1711 in fata armatei turcesti, mult mai numeroasa, s-a retras cu familia si cu oamenii apropiati in Rusia, unde I s-au daruit mosii, titluri de noblete si toate onorurile. Dupa moda vremii, este ostatic la Poarta in timpul domniei tatalui sau si capuchehaie, un fel de amasador al fratelui sau, Antioh Cantemir, avand prilejul sa studieze la Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol cu unii dintre cei mai renumiti profesori ai vremii. Isi formeza astfel o vasta cultura, ajungand sa stie limbile greaca, slavona, latina, turca, persana, araba, si cunoaste indeaproape relitatile Imperiului Otoman, prefigurand declinul acestuia si posibilitatile de eliberare a Tarilor Romane de sub dominatia turceasca, pe care incearca sa le puna in aplicare in timpul domniei sale prin alianta cu noua putere ce aparea la rasarit, Rusia.
Inca din primele scrieri, Dimitrie Cantemir se dovedeste un umanist in adevaratul sens al cuvantului, preocupat de problemele fundamentale ale existentei umane, un clasic stapanitor de perfectiunea expresiei lingvistice, un erudit in domeniile esentiale ale cunsoterii.
Lucrările lui, cele mai multe scrise în limba latină, atestă o bogată documentare în domeniul ştiinţelor umaniste şi o mare pasiune pentru cercetare. “Sufletul odihnă nu poate afla, -spune el- până nu găseşte adevărul carile îl cearcă oricât de departe şi oricât de cu trudă i-au fi a-l nimuri”.
Desi s-a format in mediul oriental, Cantemir este mai mult european, este cel care s-a aflat si s-a produs la interferenta dintre culturile orientala si occidentala. Dimitrie Cantemir este primul dintre carturarii nostri tradus si citit in Europa, astfel ca putem afirma ca intr-un fel integrarea noastra europeana a inceput-o acest mare carturar al neamului nostru. El, Cantemir, care avea sa afirme ca toate popoarele au aceeasi radacina, ca, dupa origine si facultatile intelectuale nici un popor nu are superioritate asupra altuia. Dupa „agerimea mintii”, scrie Cantemir, toate popoarele (citam) „sint la fel de inzestrate de natura”. Numele sau de cetatean al Europei ramine pe vecie sapat in piatra, intre Newton si Leibniz, pe frontonul Bibliotecii Sfintei Genevieva din Paris.
Inca din “Diavolul sau Galceava inteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul”, carte de morala crestina pentru credinciosi, scrisa in anul 1698, compusa dupa modelul dialogurilor platoniciene, Dimitrie Cantemir pune fata in fata cele doua atitudini umane, religioasa si laica, incercand sa concilieze aspiratia catre sacralitate cu tendintele rationaliste si umaniste ale naturii umane.
Hranindu-se din aceeasi substanta etica si filozofica, “Istoria ieroglifica”, considerat primul roman(mai mult, roman-parabola) din literatura romana, este un prilej de a punde in discutie o intreaga epoca istorica, intr-o scriitura criptica, folosind simboluri ezoterice si un numar impresionant de personaje.
Daca “Divanul” incearca sa modeleze lumea, sa o construiasca dupa baze noi, in care nemurirea numelui nu mai este de ajuns, “Istoria ieroglifica” este un monument al literaturii baroce, cu multiple deschideri spre universalitatea si multiplicitatea situatiilor posibile, cutremurate de “luminos si lunecos cornul Inorogului”, ingloband spatii ca izvoarele Nilului, pustiurile Arabiei, muntele Etnei si marea furtunoasa.
In anul 1714 incepe scrierea cartii “Descriptio Moldaviae”, terminata in 1716 si publicata 53 de ani mai tarziu. Cartea are trei parti, prima geografica, a doua politica, a treia despre biserica, limba vorbita, scoli, obiceiuri, relevand calitatile moldovenilor (veselia, ospitalitatea), defectele (irascibilitatea), diferite rituri si zeitati: Lado, Mano, Zana, Dragaica, Ursitele, Sanzienele, fiind amintit pentru prima oara mitul Zburatorului, fiinta supranaturala inzestrata cu o putere deosebita, aceea de a insufla sentimentul dragostei la tinerele fete. Cartea devine un adevarat monument inchinat etnografiei si geografiei unui intreg popor.
Savantul-poliglot, care, dupa cum spunea Voltaire, “reunea talentele grecilor vechi, stiinta literelor si a armelor”, nu s-a limitat doar la studierea istoriei propriului popor. Cunoscator al multor limbi, Dimitrie Cantemir a manifestat un viu interes pentru istoria universala. Un loc considerabil in opera lui revine ideilor si conceptelor privind originea diferitor popoare, rolului lor in dezvoltarea civilizatiei.
Astfel, intre anii 1714 si 1716, scrie “Historia incrementorum atque decrementorum aulae othomanicae” (“Istoria cresterii si descresterii curtii otomane”) in care infatiseaza cresterea influentei si a puterii Imperiului Otoman, incepand cu secolul al XIII-lea si durand pana la batalia de la Camenita, din 1672, dupa care urmeaza o lunga perioada de declin, prin care Dimitrie Cantemir anticipeaza sfarsitul Imperilui. Alte lucrari ale eruditului Dimitrie Cantemir sunt “Vita Constantini Cantemyrii”,”De muro Caucaseo” (Despre zidul caucasian), “Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor. Hronicon a toata Tara Romaneasca”.
Având o temeinică cultură muzicală, Cantemir a scris în limba turcă, pentru prima dată, un tratat de teorie a muzicii turceşti.A preconizat un tratat de notaţie a muzicii orientale, folosind alfabetul turcesc.După părerea lui Virgil Gândea “Sistemul religiei muhamedane” este “singura operă majoră a lui Cantemir al cărei text integral nu a fost până acum publicat şi tradus la noi.Publicarea lui încheie opera de editare a scrierilor cantemiriene, în ţara noastră, de restituire a acestor scrieri culturii româneşti”
Scrierile ştiinţifice, filozofice şi literare ale lui Cantemir au adus într-o epocă de predominare a ideologiei religioase, o contribuţie de seamă la dezvoltarea orientării laice în cultura românească.El este mai de seamă gânditor şi om de ştiinţă din cultura românească veche.