Țara Vrancei – Cașcavalul de Bîrsești

Țara Vrancei – Cașcavalul de Bîrsești

La 60 km de Pensiunea Tara, aflată în Vulcăneasa, se găsește Bîrsești, satul lui Bîrsan, unul dintre feciorii mătușii  Teodora Vrâncioaia, care îl ajută pe voievodul Ștefan cel Mare să reia, victorios, lupta cu dușmanii.

Cașcavalul afumat este un produs tipic al Țării Vrancei, ale cărui rețete și secrete au fost moștenite din moși strămoși. Turiștii sau aflat deja de bunătățile tradiționale de prin părțile locului și mulți încearcă sa plece cu o  „roata” de cașcaval afumat.
În Birsesti județul Vrancea, laptele proaspăt de vaca se transformă intr-o scluptura numai bună de mâncat.

PensiuneaTara

Forma cașcavalului afumat la fel ca și meșteșugul preparării a fost moștenită de la străbunici. Puțini mai sunt însă cei care duc mai departe tradiția. Un produs natural, cascavalul se face intr-un tipar special, apoi este pus la păstrare în apă sărată adusă de la un izvor din inima muntilor. Cea mai importantă etapă de preparare se petrece către final, și ea este afumarea. Afumatul cașcavalului se face intr-o putina cu ajutorul câtorva coceni de porumb, timp de 2 ore, acesta prinzând o aromă deosebită, fiind folosite doar ingrediente ecologice.
Cașcavalul afumat est produs în casă fără conservanți sau produși chimici, ceea ce face ca gustul lui sa fie diferit față de cel produs în fabrici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright 2015