Slavii pe Valea Milcovului  

Slavii pe Valea Milcovului  

Ne propunem azi să vorbim despre istoria acestor locuri. Despe lucruri, evenimente și fenomene istorice petrecute în arealul Văii Milcovului. Adică ne propunem să aducem istoria poporului român mai aproape de ulița noastră, de satul nostru. Vom vorbi despre lucruri care s-au peterecut, în vechime, aproape de noi, pe malurile Milcovului. Nu vom urmări cronologic aceste evenimente. Sperăm ca, în mai multe episoade, să facem cunoscute locuitorilor de  pe această vale, fel de fel de lucruri despre înaintași, străduindu-ne să fim pe înțelesul tuturor.

PensiuneaTara

Am să încep cu unul din fenomenele care privesc chiar zorii apariției poporului român. Astfel, în secolele V-VI pe aceste meleaguri și-au făcut apariția unul din cele mai importante popoare migratoare al istoriei: SLAVII. Pentru aceia care nu știu slavii sunt cei care au o contribuție majoră la formarea popoarelor rus, bielorus, ucrainean, polonez, ceh, slovac, sloven, croat, muntengrean, sârb, bosniac, macedonean (locuitorii actualei Republici Macedonia) și bulgar. După cum vedeți o parte din aceste popoare ne sunt azi vecini. De fapt, un singur popor, dintre vecinii noștri, nu este de origine slavă, și anume ungurii.
Patria primitivă a slavilor se afla aproximativ pe teritoriul actualei Polonii, cu margini cuprinse între Vistula la vest, Nipru la est, Lacurile Mazuriene şi cele dintre afluenţii Narewului şi ai Pripetului la nord şi Carpaţii galiţieni la sud. Slavii erau foarte numeroşi şi erau organizaţi în triburi. Cu timpul acestea s-au diferenţiat ca limbă şi au format mai multe popoare: ruşii, împărţiţi în velicoruşi (ruşii mari) şi maloruşi (ruşii mici sau ucrainienii), aparţinând grupul de slavi de răsărit; cehii, slovacii, polonii, sorabo-luzacienii şi polabii, ce aparţineau grupului slavilor de apus; slovenii, croaţii, sârbii şi bulgarii, formând grupul de sud. Slavii care s-au aflat pe teritoriul Daciei şi care au fost asimilaţi de populaţia daco-romană aparţineau cel mai probabil grupului slavilor de sud.
După unii istorici slavii sunt împinși de un alt popor migrator, avarii, și încep să se deplaseze spre sud, spre Imperiul Bizantin. Evident, în această mișcare ei ajung și peste teritoriile locuite de daco-romani/protoromâni/valahi. Migrația lor începe prin infiltarea unor cete înarmate la est de Carpați și în Câmpia Munteană pentru ca apoi ei să fie urmați de populația civilă.  Evident, în dorința lor de a pătrunde în Imperiul Bizantin, ei se ciocnesc de opoziția Constantinopolului  și de aici rezultă numeroase ciocniri militare. Cum era de așteptat, dată fiind masa mare a populațiilor slave, imperiul nu a putut opri acest șuvoi și, mai de voie, mai de nevoie, mai cu forța, mai cu vorba bună, slavii s-a instalat în imperiu.
Să ne întoarcem la trecerea lor prin nordul Dunării.
Aici coborâm de la scara istoriei naționale la scara istoriei Văii Milcovului, pentru că această zonă este un exemplu standard privind așezarea și viața acestor migratori în zonele locuite de valahii autohtoni. De la macro la micro. Slavii nu sunt, prin definiție, un popor migrator din categoria celor distrugătoare șî ei se așează pe văile rodnice ale unor răuri mici pentru a practica agricultura. La început nu se amestecă cu valahii sau, mai bine zis, valahii nu coboară din munți și nu ies din mijlocul pădurilor imense care i-au ferit de migratori, având experiența unor distrugătoare invazii precedente (hunii, avarii). Cu timpul, văzand că noii veniți nu sunt jefuitori și distrugători, ei intră în contact (economic, social, lingvistic ș.a.) cu slavii, pe care îi asimilează. Aici putem face din nou o paranteză. Ca religie, slavii erau animști, adică ei credeau că toate lucrurile înconjurătoare şi fenomenele naturale aveau suflet. Dintre zeităţile la care se închinau erau: Perun, zeul suprem, reprezentarea cerului înnourat de furtună, cu tunete şi fulgere; Svarog, zeul cerului senin, numit uneori şi Dajbog; Veles sau Volos, protectorul turmelor. Putem afirma că întâlnirea lor cu valahii a însemnat și primul contact cu creștinismul, având în vedere că această nouă religie s-a răspândit masiv în spațiul nord-dunărean în secolele III-IV. (primul Sf. Mucenic autohton, Sava Gotul, este martirizat prin înec în apele Buzăului, în 372). Evident că nu ne putem însuși noi, românii, creștinarea slavilor, care s-a produs mai târziu, în alte locuri și sub alte auspicii, dar putem vorbi despre rolul nostru în descoperirea de către ei a acestei noi religii precum și în creștinarea celor care au rămas la nord de Dunăre.

Vorbeam deci de așezarea slavilor pe văile rodnice ale unor răuri mici pe care tot ei le botează. Avem astfel, la curbura Carpaților, o slabă de răuri mici care  poartă nume slave. Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Putna, Milcov ș.a. De altfel, în slavă,  Milcov înseamnă dezmierdător. Iată deci că răul care trece atât de aproape de noi își trage numele de la slavi! Milcovul merge mai departe și se varsă în Putna care în limba slavilor înseamnă ”vale cu drum” și iată un alt râu apropiat de noi care poartă o denumire de origine slavă. Însuși numele de Mera vine dintr-un cuvânt de origine slavă, care însemna pășune. Limba română fiind una profund fonetică e-ul a mai trecut în ie sau chiar în i, de unde denumiri ca Miera sau Mira.
Cel mai apropiat sit arheologic care atestă prezența slavilor în acest areal nu este foarte departe de Valea Milcovului, el aflându-se la Oreavu, circa 50-70 de km. Fără să avem izvoare istorice referitoare la atestări mai vechi ale satului Vulcăneasa (mă refer la atestări mai vechi decât epoca modernă a României) ne putem da seama că acel ceva sau cineva de la care provine denumirea satului purta un nume de factură slavă. Cum nu există nici un vulcan* în zona Vrancea, ne putem gândi că numele își are rădăcina într-unul din cuvintele slave vâlc/vulk (lup), volak (tăuraș) sau, foarte plauzibil dacă luăm în considerare pădurile care înconjoară satul, volka (drum prin pădure),
Mergând mai departe, la ceea ce au descoperit cercetătorii arheologi despre așezările slavilor, se spune că dispunerea acestora era pe terasele medii ale râurilor, fie în șiruri de-a lungul unei poteci, fie în cuiburi. Pe segmentul de la Odobești până spre Butucoasa, al Văii Milcovului,  pot enumera mai multe sate care copiază aceste dispuneri și azi, printre care Vulcăneasa, Șindrilița ș.a.
Atenție, nu spun că aceste sate ar fi fost fondate de slavi. Nu avem date care să ateste vechimea lor, plus că multe sate au dispărut, s-au strămutat, au reapărut sub alte nume, șamd. Ceea ce vreau să subliniez este că ele au aceeași dispunere cu așezările slave, așa cum rezultă din cercetările arheologilor.
Un alt semn al conviețuirii vlaho-slave pe aceste meleaguri este multitudinea de nume umane, cu origini slave, care se regăsesc și astăzi pe Valea Milcovului. Numai vizitând cimitirul vechi al Mănăstirii Mera (dar și cel nou) putem descoperi numeroase nume care au originea slavă.  Foarte prezent este numele de Mereuță care este unul clar de origine slavă. Deși așa pare la prima vedere, nu știm dacă are vreo legătură cu numele de Mera. Aici fac o paranteză și spun că multe din numele pe care noi astăzi le credem neos românești au orgine slavă, unele extrem de comune: Radu, Bogdan, Vlad, Voicu… Evident aceste nume nu înseamnă că respectivii ar fi fost slavi, obiceiul împrumutului de nume de la un popor la altul nefiind de dată recentă. Dar chiar și aceste împrumuturi vin să ateste influența slavă pe aceste meleaguri.

Probabil că după toată expunerea aceasta unii locuitori ai Văii Milcovului s-ar putea întreba dacă nu cumva au origini slave. Se poate să fie așa dar nici nu trebuie exagerat. Odată ajunși în conviețuire cu slavii, valahii nord-dunăreni îi asimilează pe aceștia din urmă. Limba slavilor a influențat limba română doar la nivelul îmbogățirii vocabularului, fără a-i schimba structura, ”algoritmul” latin al vorbirii. Acest lucru este foarte important deoarece imposibilitatea de a influența structura limbii române dovedește cumva că la venirea slavilor în spațiul românesc, limba română era deja formată sau foarte aproape de a se fi format. Putem spune despre fiecare din noi că este posibil ca, în trunchiul nostru genealogic, să existe una sau mai multe ramuri slave, fără ca acestea să ne afecteze etnicitatea românească.
Dar ca să închei în acord cu tema, concluzionez că slavii sunt al treilea cel mai important popor participant la etnogeneza poporului român și ei au fost prezenți masiv și pe frumoasa Vale a Milcovului, punându-și amprenta asupra zonei.

_______________________________________________________________
·        nu scap din vedere posibila existență a unor vulcani noroioși (ca cei din Buzău) care pot să fi apărut și să fi dispărut în urma mișcarilor seismice. Mai ales că aceste fenomene sunt în legătură cu un sol argilos și cu emisii de gaze naturale (vezi rezervația Focul Viu, foarte aproape de Vulcăneasa). În acest caz, puțin probabil, din punctul meu de vedere, are exista o posibilitate minimă ca numele de Vulcăneasa să vină de la un astfel de vulcan noroios, rămas oarecum anonim. Majoritatea argumentelor merg către originea slavă a numelui.

SURSE: Enciclopedia României
Cronicile Vrancei
Istoria românilor din Dacia Traiană, A.D. Xenopil
101 nume de locuri, Ioan Toma
ș.a.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyright 2015