Pradatorul de elita si simbolul dacilor – Lupul

Pradatorul de elita si simbolul dacilor – Lupul

Lupii sunt animale carnivore, prădători de elită, cu un rol esenţial în menţinerea viabilităţii faunei sălbatice şi în perpetuarea unor ecosisteme naturale sănătoase, valoroase din punct de vedere ecologic, ştiinţific şi turistic.

În Europa, distribuția speciei nu este una uniformă, principala problemă a populației europene de lup (Canis lupus) fiind fragmentarea habitatelor și izolarea populațiilor mici.

Munții Carpați, ce se intind pe teritoriul a șapte țări (România, Polonia, Ungaria, Cehia, Serbia, Slovacia, Ucraina), dețin a doua cea mai mare populație de lupi din Europa, după Rusia. În România, datele oficiale indică o populație cuprinsă între 2000 și 2700 de exemplare de lup, distribuite pe o suprafață de circa 9 milioane de hectare, specia putând fi întâlnită în zonele colinare înalte și în zonele cu munți joși de-a lungul întregului arc carpatic.

În Parcul Naţional Putna din Vrancea a fost identificată prima haită cu cel puţin patru lupi în cadru proiectului WolfLife derulat de agențiile de protecție a mediului din Harghita, Covasna și Vrancea, în parteneriat cu Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB). Proiectul are ca scop implementarea celor mai bune practici pentru conservarea în mediul natural a speciei de lup, menținerea unei populații sănătoase și viabile de lupi în Munții Carpați, dar și promovarea unei bune coexistențe om-lup.     Primele acţiuni au fost demarate, începând cu noiembrie 2014 şi vor avea loc până în aprilie 2015, în ariile protejate Putna-Vrancea, Oituz-Ojdula, Soveja, Harghita-Madăraș și Herculian, unde echipa proiectului WOLFLIFE  desfăşoară o serie de activități ce urmăresc evaluarea populației de lup

Mircea Eliade este de părere că dacii se numeau ei însisi lupi, sau cei care sunt asemenea lupilor: Ipoteza savantului conform căreia existenta unei conferiri războinice, intitulată dacii (lupii) de la care ar fi primit strămosii nostri numele etnic, este justificată! Indiferent de originea eponimului lor, epitet ritual al tineretului războinic sau poreclă a unui grup de imigranti victoriosi-dacii erau constienti de raportul între lup si război: dovadă simbolismul stindardului lor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright 2015