Calator in mijlocul secuilor

Calator in mijlocul secuilor

Nu este prima data cand ajung la Odorheiul Secuiesc. Chiar este a patra oara. Dar este prima data cand scriu ceva despre aceasta parte de lume si de Romania. E adevărat ca atunci cand ajungi acolo îți dai seama mai greu ca ești in Romania. Asta, pentru ca este orașul romanesc cu cea mai mare majoritate maghiara. Nu stiu cați dar undeva la vreo 95 % din locuitori sunt de origine maghiara. Ca or fi ei secui sau cum s-or declara desi am înțeles ca si chestia asta cu originea secuilor nu e așa lămurita. Trebuie sa spun ca orașul ( Szekelyudvarhely, cum i se spune in maghiara) este unul curat, sau peste media de curățenie a orașelor pe care le-am vizitat in Romania. Are vreo 35 000 de locuitori din care cel puțin vreo 33 000 sunt maghiari.
Am ceva prieteni buni acolo cu care m-am cunoscut la un derby de handbal HCM Constanta – HC Odorhei prin martie 2011 in Sala Sporturilor din Constanta. Hazlie povestea dar poate am sa o spun altădată. Cert este ca de atunci tot merg la ei in oraș si mărturisesc ca ma simt bine in mijlocul lor. Nu a fost altfel nici de aceasta data. Zoltan a venit cu mașină tocmai pana la Sighișoara ca sa ne culeagă pe mine si pe Cornelia care tocmai  coborâsem din trenul Bucuresti-Sighisoara. De altfel o călătorie plăcută care mi-a reamintit ce frumos e sa strabati Valea Prahovei la fereastra compartimentului. Asta a fost joi. Ne-am cazat la pensiunea Petofi***, in centrul orasului. Ce sa spun despre ea. La 140 de lei/cam/ noapte (poate merge până la 170 pe site-uri de rezervări) raportul calitate -preț este aproximativ ok. Spună aproximativ pentru ca totusi , la acest preț s-ar fi putut aloca mai mult pentru micul dejun. In rest totul depinde de gusturile oamenilor. Unii au dorințe de eleganta si confort ( sa ne distram spunandu-le fitze…) Alții ar ceda mai mult la acest capitol pentru o pensiune situata mai aproape de natura, cu o pajiște in curte si cum mic dejun mai generos. Cornelia cea care a umblat prin multe hoteluri si pensiuni din Romania, probabil cea mai umblata dintre noi ne-a spus ca in acest tarif a văzut mic dejunuri cu mult mai generoase. Eu ma raliez opiniei sale bazandu-ma pe experienta mea de fost lucrător in turism ba chiar in zona de food & beverages.
10814244_809419799078727_1095515284_nIn sfârșit, ne-am cazat si prima noastră activitate in aceasta vizita a fost sportul. Cum prietenii noștri de acolo sunt mari iubitori de handbal, si cum aproape in fiecare joi jucau handbal amator intr-o frumoasa sala de sport, m-am cerut si eu sa joc si am fost acceptat cu drag.S-au format doua echipe mixte (băieți si fete) cu cate una sau doua rezerve pe banca iar arbitrul era pe rand cate un jucător. Am intrat si eu intr-o poarta, ca handbal nu imi aduc aminte sa fi jucat in ultimii 20 de ani, din liceu, de la ora de sport. Cornelia și-a luat in serios rolul de spectator urmarindu-ma si fotografiindu-ma din tribune. S-a jucat frumos si eu cred ca m-am descurcat binișor. Am avut vreo 6-7 intervenții, au mai dat ei peste sau pe lângă de vreo 4-5 ori. M-a mai scos si bara…Ce sa mai vorbim? Mi-am făcut treaba. Ma întrebați daca am10754911_809419789078728_941082760_n castigat? Habar nu am …Asta a fost partea frumoasa. După vreo câteva intervenții am strigat la arbitru intreband cat e scorul. Veronica, arbitrul din acel moment, mi-a zis ca nu se tine scorul. Cum naiba? m-am gândit eu. Si eu de ce îmi mai rup gatul in poarta? Asta pentru ca pana la final m-am ales cu o entorsa din genunchi care m-a cam sâcâit tot sejurul. Apoi mi-am dat seama ca oamenii făceau bine. Nu țineau scorul, nu avea presiunea victoriei sau înfrângerii si astfel ora de relaxare de pe terenul de handbal își atingea scopul: sport, relaxare, voioșie….Si aceasta din urma, voioșia s-a prelungit si la paharul de după. De aici am chiulit nitel, luand-o pe Cornelia si ducand-o intr-o sala a teatrului din Odorhei acolo unde o seama de oameni, mai tineri sau mai de varsta mea organizasera un soi de bal.10579169_809420019078705_738648429_n Muzica populara tarditionala ungureasca dansuri si costume nationale pe alocuri. Un lucru frumos…
A doua zi, fiind vineri, prietenii de acolo au mers la treburile lor. Noi am încercat sa vizitam orașul. Am început cu biserica franciscana care se afla in apropierea pensiunii. Am intrat in ea dar doua femei spălaseră pe jos si se uitau cam urat la pașii noștri. De fapt una a si zis ceva in maghiara iar noi ne-am dat seama ca nu era de bine.10754998_809420045745369_1162856445_n Am plecat. Am revenit mai târziu dar era închisă. Așa ca am luat-o spre biserica ortodoxa care se găsește pe strada Lâjos Kossuth. Pe asta am gasit-o direct închisă. Norocul nostru a fost ca locuință parohiala este in curte si doamna preoteasa ne-a văzut si ne-a deschis biserica.10805156_809420109078696_37880912_n10805133_809420235745350_1128948736_n Am întrebat daca a doua zi parintele va sluji 10805198_809420079078699_60509282_nacolo de Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil si ne-a răspuns ca nu. Parintele urma sa slujească la o biserica cu hramul sfinților aflata la o unitate militara din apropiere.10805151_809420159078691_802336390_n Am continuat plimbarea uracand un deal si vizitand frumoasa cladire a liceului Tamâș Aron si frumoasa Biserica Romano Catolica Sf.Nicolae. 10805097_809420032412037_1188449574_n
Am revenit in centru si am găsit unul din locurile care ne-au plăcut cel mai mult la Odorhei: cofetăria Alexandra. Cornelia era ca un copil mic in fata vitrinei cu bunătăți. 10579169_809421319078575_1036687237_nEra greu sa te hotărăști si, probabil ca sa iți facă in ciuda mai erau si ieftine. Era cam ora prânzului si eram uimit de cat de aglomerată putea fi micuța cofetărie intr-o zi lucratoare la ora 12. Am avut noroc de o masa, m am așezat la ea si i-am spus Corneliei sa aleagă doua prăjituri care ii plac plus o cafea pentru mine. După ceva minute in care a cercetat vitrinele s-a întors spre mine si a zis: – Orice as face mai puțin de trei nu pot sa iau! Si au fost trei bunătăți plus o cafea pe care cat credeți am dat? 19 lei. Cred ca in București fara 30 nu scăpam la asa prăjituri.10808117_809420202412020_963922671_n Mi-am amintit ca nu demult fusesem la D’Italia in Maritimo Center din Constanta si după ce stătusem vreo 15 minute pana la comanda, pe un profiterol dădusem 12 lei si fiecare parjiturica , inferioara ca gramaj celor de la Odorhei era cca 10 Ron. Vis a vis de cofetărie era o biserica, cred ca tot romano-catolica, si ea închisă. Desi semnalizata frumos ca obiectiv turistic de un mare panou Regio, ca multe alte obiective din oraș. Aici am atins poate un aspect ușor negativ. Sunt vreo 10 obiective in oraș si cred ca turiștii ar trebui sa aibă acces la ele. Nu spun ca nu am avut acces la toate dar acest lucru se poate îmbunătăți. Turismul reprezintă, după părerea mea, una din resursele importante care pot contribui la dezvoltarea zonei. Aceste obiective au un trecut istoric si un turist pasionat de aceste lucruri este curios. Si mai vreau sa sesizez un aspect care poate ajuta la îmbunătățirea si promovarea zonei. Sunt si un tip pasionat de cărți. Am văzut ceva librarii. Normal, in ele cărți in limba maghiara. Corect si firesc. Dar macar acele cărți sau stiu eu ce alte materiale, care vorbesc despre secui, despre istoria lor, despre cultura, gastronomia acelor locuri ar trebui sa fie si intr-o alta limba. Daca nu romana macar engleza. Doar scopul lor este sa facă cunoscut lumii acele locuri, cultura si tradițiile locului. Ori lumea care vine acolo nu e neapărat de etnie maghiara sau cunoscătoare a limbii maghiare. E adevărat ca or fi turiști din Ungaria dar nu cred ca romanii sau alte nații de turiști sunt de neglijat. Poate ar trebui sa meargă sa vadă Dobrogea de Sud sau Cadrilaterul care astăzi se afla in componenta Bulgăriei. Pana hat către Varna oamenii vorbesc limba romana, au materiale de promovare turistica in limba romana, plătești cu lei (chiar si la Nessebar, 100 km sud de Varna).
La fel textele de prin biserici sau de pe statui (cum e cea din fata primăriei) ar putea avea lângă ele o traducere in engleza. Nu vreau ca aceste lucruri sa fie percepute ca o critica sau ca o dorință naționalistă de a vedea limba romana pe toti pereții in Odorhei ci doar o dorință de a vedea, cunoaște si înțelege. De aceea spun ca ar fi ok si in engleza…

Sâmbătă Zoltan ne-a invitat la o drumeție. Am urcat munții pana la vârful Harghita Madaras , cca 1 800 m. Am mers cu 10752126_809421922411848_1842565255_nmașinile o bucata iar apoi cca 45 de minute de urcat pe jos. Pante line ușor de urcat au făcut ca plimbarea sa constituie o placere. Sus o priveliște frumoasa, desi atmosfera nu era chiar senina. In ambele parti ale vârfului se aflau un soi de foișoare unde o harta îți arata ce masive se vad departe hat in zare. Se vedea pana si vârful Ocolașul Mare din Ceahlău. O drumetie frumoasa in mijlocul naturii, peisaje frumoase si superbele culori ale pădurilor montane toamna.
Foarte frumos am incheiat periplul nostru la Odorhei cu o masa la restaurantul Petho. Un restaurant frumos, cu mâncare buna, cu ospătari adevărați cum nu am mai văzut demult. Si sincer nici preturile 10814244_809421955745178_25087011_nnu mi s-au părut mari. Cand am văzut ciorbele la 0,4 l/porția m-am gândit răzând: “400 ml pe naiba?” cu reflexul constănțeanului satul de textele astea. Am rămas cu gura căscata cand am primit un bol de ciorba ardeleneasca cu un polonic din care am fost invitat să-mi pun in farfuria adâncă cat doresc. La felul doi pui cu smântână și garnitură de piure. Nu cred ca mâncarea a trecut de 40 Ron sau undeva pe acolo dar cred ca și-a meritat toti banii. O nota buna pentru restaurantul Petho.

O nota buna pentru întreg sejurul de la Odorhei desi, dupa cum ați observat in text, pe aici pe acolo lucrurile se pot îmbunătăți. Dar dincolo de maghiari si romani trebuie sa vedem in asta ca asa numitul Tinut Secuiesc care exista si trebuie sa existe in forma sa turistica este o zona frumoasa a Romaniei care contribuie la superba multiculturalitate a acelei parti de tara care se numeste Transilvania.

logo_PensiuneaTara


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyright 2015