Legenda Vrancioaiei

Legenda Vrancioaiei

Se spune că a fost mai demult, pe când domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt stăpânea în Moldova, luptându-se cu turcii, o femeie vrednică, pe nume Tudora Vrâncioaia, care avea șapte feciori: Bodea, Spirea, Negrilă, Bârsan, Spulber, Pavel și Nistor. Toți șapte erau ciobani în munții Vrancei, după cum erau mai toți voinicii locului.
S-a întâmplat ca, într-o luptă cu turcii, Ștefan, neavând destulă oaste, să fie învins. Singur, flămând, obosit și necăjit, a bătut la ușa Vrâncioaiei, să primească găzduire de-o noapte. Aceasta l-a primit – fiind lege nescrisă ospitalitatea străinilor – și l-a omenit cum se cuvine. Curând după aceea, domnitorul a adormit, fără să dezvăluie cine este.
Vrâncioaia însă a ghicit cine e, după îmbrăcăminte și după chip. Auzise ea că domnitorul e la ananghie, deci și-a chemat feciorii de la treabă și i-a îndemnat să strângă fiecare câte o mică oaste din munți și să meargă la luptă.
Feciorii au făcut așa, încât dimineață, când s-a trezit domnitorul, în fața casei era oastea gata.
Cu mare bucurie a pornit Ștefan la luptă, alături de feciorii Vrâncioaiei, obținând de această dată victoria. Niciunul din cei șapte frați nu a pierit în luptă. La sfârșitul bătăliei, Ștefan i-a chemat la sine, să-i răsplătească: fiecăruia i-a dăruit unul dintre munții Vrancei, întocmind act domnesc pentru aceasta.
Și așa, cei șapte frați s-au întors la îndeletnicirile lor, întemeind fiecare un sat cu numele său. Iar mama lor a rămas de legendă, pentru vrednicia și curajul ei, pentru inima generoasă și pentru iubirea de țară.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright 2015